"În lada de zestre pun gânduri trainice şi ia ţesută cu fire de lumină..."- Floare Petrov

Plecate departe de tara si totusi aproape. Cam asa sunt romancele. Sezatorile erau in vechime locuri de intalnire ale femeilor care, la o poveste, coseau, teseau, depanau lana si povesti. Din dragoste si grija pentru pastrarea traditiilor populare, s-a nascut in Belgia, la Bruxelles "Sezatoarea DOR CALATOR". Acest proiect este initiat de dna Elena Rentea, iubitoare de traditii, iar gandul sau de inceput este acesta: "Ne intalnim sa ne potolim dorul de casa si sa sustinem tehnica cusutului camasii cu altita in drumul sau spre o recunoastere in patrimoniul mondial al umanitatii- UNESCO. Suntem departe de casa, dar unite de aceleasi pasiuni: a coase, a tese, a impartasi, a invata." Proiectul se doreste a fi de lunga durata si sunt asteptate sa participe femei si fete care doresc sa invete mai ales, indiferent daca stiu sau nu a coase in acest moment. Lansarea proiectului "Sezatoarea DOR CALATOR" va avea loc sambata, 23 octombrie 2021, ora 17:00, la sediul Asociatiei EuropaNova Bruxelles: Clos du Parnasse 11 E, Ixelles-Bruxelles. 

Carmen Solomie, presedinte Asociatia RomBel - Communauté roumaine en Belgique:"Pentru femeile romance identitatea este importanta nu doar la nivel practic - acela de a nu lasa sa se piarda mestesugurile, obiceiurile - dar si la nivel sufletesc si emotional. In ia romaneasca este tesut dorul de casa, recunoasterea si pretuirea originilor, admirația față de mame și bunici. Orice femeie se simte speciala atunci cand imbraca o ie sau un costum popular. Se simte impodobita."

Proiectul "Sezatoare DOR CALATOR" este realizat cu sprijinul Ambasadei Romaniei in Regatul Belgiei si al Asociatiilor 'EuropaNova Bruxelles" si RomBel - Romani in Belgia - Communauté roumaine en Belgique. 

 Alteța Sa Regală Prințul Laurent al Belgiei a participat la concertul Violoncellissimo organizat de ICR Bruxelles și Fundația Universitară

 

Alteța Sa Regală Prințul Laurent al Belgiei, Liliana Țuroiu – director ICR Bruxelles, Jacques Willems - Președintele Fundației Universitare din Bruxelles,

 Într-una din cele mai frumoase și prestigioase cladiri din Bruxelles, situată pe celebra Rue d’Egmont, a avut loc miercuri, 6 octombrie, un concert al ansamblului de cameră Violoncellissimo, organizat de ICR Bruxelles și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, cu sprijinul Fundației Universitare din Bruxelles. Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești, ce s-a format la inițiativa renumitului violoncelist și profesor Marin Cazacu, care, alături de actuali şi foşti studenţi, a deschis un nou drum în promovarea muzicii şi a tinerelor talente din România.