Banner

  • Mărește dimensiunea fontului
  • Dimensiunea fontului normală
  • Micește dimensiunea fontului

Salariul minim in UE

Email Imprimare PDF
Conform datelor prezentate de Eurostat, desi majoritatea tarilor membre UE au introdus salariul minim garantat, diferentele dintre nivelul acestuia sunt enorme.
Recent, fostul presedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, arata ca "ar trebui sa discutam despre un salariu minim comun, definit proportional cu nivelul de dezvoltare al fiecarui stat membru".

Astfel, la 1 ianuarie 2006, din cele 25 de state membre ale Uniunii, doar 18 aveau astfel de prevederi.

Intre 1.503 euro in Luxembourg si 129 euro in Letonia

Un alt obstacol major catre un ipotetic viitor salariu minim garant comun il reprezinta imensele diferente dintre tarile membre in ceea ce priveste nivelul actual al acestuia. Astfel, conform datelor publicate de Biroul de Statistica al Comunitatilor Europene, Eurostat, tarile UE ce folosesc salariul minim garantat pot fi impartite in trei categorii, in functie de nivelul lui:
- sub 300 de euro pe luna: Letonia (129), Lituania (159), Slovacia (183), Estonia (192), Polonia (234), Ungaria (247) si Republica Ceha (261);
- intre 400 de euro si 700 de euro pe luna: Portugalia (437), Slovenia (512), Malta (580), Spania (631) si Grecia (668);
- peste 1.200 de euro: Franta (1.218), Belgia (1.234), Marea Britanie (1.269), Olanda (1.273), Irlanda (1.293) si Luxembourg (1.503).

Cati angajati primesc acest salariu ?

Eurostat a publicat si datele referitoare la proportia din angajati care primesc salariul minim garantat in fiecare tara analizata. Si aici nivelul variaza mult. Cele mai mici proportii se inregistreaza in Spania (0.8%), Marea Britanie (1.4%) si Malta (1.5%), pe cand cele mai mari in Luxembourg (18.0%), Franta (15.6%) si Lithuania (12.1%).

Situatia in SUA

Daca privim pe celalalt mal al Atlanticului, se poate vedea ca in SUA salariul minim garantat se situa la 1 ianuarie 2006 la nivelul de 753 de euro pe luna, de el beneficiand 1,4% dintre angajati.

Situatia in Romania

Conform Hotararii Guvernului nr. 1766 din 22/12/2005, incepând cu data de 1 ianuarie 2006, salariul de baza minim brut pe tara garantat în plata se stabileste la 330 lei (RON) lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe luna în anul 2006, reprezentând 1,95 lei (RON)/ora. Aceasta inseamna in jur de 90 de euro, ceea ce ne situeaza peste bulgari, care au 82 de euro pe luna. Vestea buna se opreste aici pentru ca stam mai prost decat vecinii de la sud daca se adauga la ecuatie si puterea de cumparare a acestuia.

Pe scurt despre salariul minim garantat
Termenul de "salariu" provine din latinescul "salarium", care desemna, la origine, ratia de sare ("sale") alocata unui soldat. Ulterior, el a fost utilizat pentru a denumi pretul platit cetatenilor liberi care îndeplineau diferite activitati în folosul altor persoane.
În afara de salariu se mai utilizeaza termenii retributie si remuneratie, de asemenea de origine latina, precum si cel de indemnizatie, echivalent al remunerarii demnitarilor alesi ori numiti.
Dreptul la salariu, corolar dreptului la munca, constituie o prerogativa fundamentala a individului, afirmata la nivel solemn de „Declaratia Universala a Drepturilor Omului”, care prevede ca „oricine munceste are dreptul la salariul echitabil si suficient care sa-i asigure lui si familiei lui, o existenta conforma cu demnitatea umana”.
Codul muncii defineste salariul în art. 154 ca fiind contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca.
Pentru munca prestata în baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Înca de la înfiintarea sa (în anul 1919), Organizatia Internationala a Muncii a militat pentru garantarea unui salariu care sa asigure conditii de viata convenabile pentru toti lucratorii. Cu ocazia Conferintei de la Philadelphia din anul 1944 s-a prevazut obligatia acestei organizatii de a ajuta toate tarile lumii în elaborarea si aplicarea unor programe cu privire la salariul minim vital.
Ce se întelege prin salariul minim s-a stabilit prin Raportul reuniunii expertilor convocati de Consiliul de administratie al Organizatiei Mondiale a Muncii, cu ocazia celei de-a 168-a sesiuni a sa : nivelul de remuneratie sub care nu se poate coborî nici în drept, nici în fapt, indiferent care ar fi modul sau de calcul; este salariul care, în fiecare tara are forta legii si care este aplicabil sub pedeapsa sanctiunilor penale sau a altor sanctiuni specifice. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale de alimente, îmbracaminte, educatie, etc. ale salariatilor, tinând cont de dezvoltarea economica si culturala a fiecarei tari.
Conform art. 159 din Codul muncii, salariul de baza minim brut pe tara garantat în plata, corespunzator programului normal de munca, se stabileste prin hotarâre de Guvern, dupa consultarea sindicatelor si patronatelor. În cazul în care programul normal de munca este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se calculeaza prin raportarea salariului de baza minim brut pe tara la numarul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
Angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut orar pe tara.
Angajatorul este obligat sa garanteze în plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara. Aceste dispozitii se aplica si în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate sa îsi desfasoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu exceptia grevei.
Salariul de baza minim brut pe tara garantat în plata este adus la cunostinta salariatilor, prin grija angajatorului.
Potrivit art. 160, pentru salariatii carora angajatorul, conform contractului colectiv sau individual de munca, le asigura hrana, cazare sau alte facilitati, suma în bani cuvenita pentru munca prestata nu poate fi mai mica decât salariul minim brut pe tara prevazut de lege.

Comentarii

Afiseaza / Ascunde formularul pentru comentarii Please login to post comments or replies.
 
        
Banner
Octombrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

Vremea la Brussels
Vremea la Bruselles   15°C
12°C / 19°C

Vremea la Bucuresti
Vremea la Bucuresti   7°C
3°C / 12°C

Curs Valutar
RON - EUR 4.4139
RON - USD 3.5098

Utilizatori

We have 102 guests and 0 members online

Statistici

Membri : 13104
Conţinut : 2938
Număr afişări conţinut : 3909448