Când mai moare câte unul din generatia noastrã, putem fi tristi, melancolici, poate ne-a fost prieten, poate l-am iubit si ne doare. Dar nu simtim cu adevãrat cã am putea si noi sã fim dusi mâine cu un microbuz negru. Asta se întâmplã doar când moare cineva ca Michael. „Silueta fragilã si nervoasã, vocea de adolescent întârziat, chipul de negru cu trãsãturi de alb, efeminate si, mai ales, singurãtatea absolutã care îl înconjoarã, oricâti i s-ar afla în preajmã, toate acestea plasate în centrul unei demonice arhitecturi mecano-electronice configureazã o tulburãtoare emblemã a umanitãtii la sfârsit de mileniu. Michael nu este un sex symbol, Michael este vedeta-androgin. Dacã pãcatul originar apartine lui Dumnezeu, nu omului, si nu constã în povestea cu mãrul, ci în crearea Evei, adicã a celuilalt, Michael este imaginea fiintei umane de dinainte de pãcatul lui Dumnezeu”. Scriam aceste rânduri în 1992, într-o corespondentã din Viena, spectator abia scãpat din comunism al fenomenului planetar Michael Jackson. Eu aveam atunci 36 de ani, iar terrastarul Michael 33. Acum eu am 53, iar el e mort. Cea mai puternicã imagine care mi-a nãpãdit mintea când fiul meu de 17 ani m-a sunat sã-mi spunã a fost cea a Zeului Hermafrodit din Satyriconul lui Fellini, divinitatea tutelarã a tribului, un adolescent de sex incert, firav, frumos, albicios si flasc, cãrat mereu cu o lecticã de supusii sãlbatici pentru cã nu e în stare nici sã meargã. Când este rãpit si purtat fãrã acoperis prin lumina soarelui, se usucã pur si simplu si moare.
Michael Jackson plecase de mult din lumea aceasta. El nu putea sã trãiascã decât într-un univers artificial, chimizat, electronizat, de uz personal. Într-o lume virtualã terorizatã de organic, de viu, infantilã sexual pânã la pedofilie, o lume din care acum a vrut sã iasã, pentru cele 50 de imposibile concerte. ªi a pierit.
Spuneam dupã concertul de la Viena, din 1992, cã Michael e o emblemã tulburãtoare a umanitãtii la sfârsit de mileniu. Dar nu stiam exact ce mã tulbura. Acum, la început de mileniu, cred cã stiu: unul sau nici unul dintre copiii nostri va fi un geniu ca Michael, dar tot mai multi împãrtãsesc cu el lumea virtualã. Tot mai multi încremenesc într-o adolescentã perpetuã, vegheatã de cipuri, cipsuri si cola, se ascund în computer de lumina soarelui, joacã jocuri copilãresti mult dupã ce le-a dat mustata, nu se maturizeazã sexual si afectiv, nu comunicã cu alte fiinte umane decât prin twitter, devin ei însisi niste personaje CGI – Computer Generated Images. Nu întâmplãtor prima stire despre moartea lui Michael a apãrut pe un blog. Nu întâmplãtor, Internetul s-a congestionat pânã la blocare în primele ore de dupã. Childrenetul, copiii mai mult ai cyberspatiului decât ai pãrintilor, simteau cã s-a dus unul de-ai lor.
sursa : gandul.info
sursa : gandul.info
Comentarii