Banner

  • Mărește dimensiunea fontului
  • Dimensiunea fontului normală
  • Micește dimensiunea fontului

Ziua Patrimoniului: Ghidul unui cinic

Email Imprimare PDF

  Oh, nu, este Ziua Patrimoniului din nou! Acum serios, ce sens are sa stai sa te uiti la o gramada de clădiri gata să se prăbuşească şi la nişte picturi medievale decolorate?

"O alt ă Zi a Patrimoniului? Nu a mai fost una şi anul trecut? "

Asta pentru ca este un eveniment care are loc în fiecare an  în Flandra şi în Bruxelles. Anul trecut evenimentul a avut loc  în prima duminică după sărbătorile de Paşti. Anul acesta va avea loc pe 25 aprilie.


"Se aseamănă cu Ziua Arhitecturii?"

Nu chiar. Ziua Arhitecturii  se concentrează asupra arhitecturii şi a patrimoniului belgian fix. Ziua Patrimoniului este mult mai largă, acoperind obiecte mobile, cum ar fi obiecte de mobilier, tablouri, haine, cărţi, chiar şi alimente şi băuturi, precum şi moştenirea belgiană spirituală şi de limbă, cum ar fi folclorul, tehnicile tradiţionale şi chiar dialectele.

"Deci, care este scopul Zilei Patrimoniului?"

Este una dintre cele mai importante evenimente de patrimoniu din Flandra şi Bruxelles, pentru că aduce patrimoniului cultural în centrul atenţiei şi ne încurajează pe toţi să  interacţionăm cu el într-un mediu contemporan, calitativ şi plin de semnificaţie. Obiectivul este ca fiecare dintre noi să descopere în  patrimoniului cultural  ceva valoros şi relevant. În plus, Ziua Patrimoniului stimulează reflecţia asupra unor teme precum educaţia în spiritul prezervării şi întelegerii patrimoniului, îmbunătăţirea accesibilităţii publicului şi durabilitatea valorilor spirituale.

"Cine e în spatele ei?"

Este o iniţiativă a Faro, centrul de interfaţă flamand pentru patrimoniul cultural, dar este adusa la viaţă de sute de muzee, biserici, biblioteci, societăţi dedicate culturii populare belgiene si nu numai, cluburi, organizaţii de tineret, universităţi şi şcoli. În fiecare an, selecţia de obiecte şi activităţi  este fantastică, bogata şi variată.

"Personal, nu văd sensul în a examina trecutul"

Moştenirea istorică ne ajută sa ne conectam la rădăcinile noastre. Ea ne spune despre societatea din trecut,  despre modul în care oamenii de atunci au trăit şi au interacţionat unii cu alţii şi ne oferă o perspectivă pe termen lung a schimbărilor sociale şi de mediu de-a lungul secolelor. Acest lucru ne ajută să înţelegem prezentul şi plănuim viitorul.

"Nu costă o gramada de bani să păstrezi tot acest patrimoniu?"

In patrimoniul istoric au fost investite resurse fizice,  naturale şi intelectuale considerabile. Mai degrabă, un pas înţelept este să profitam la maximum de aceste resurse,  , decât să le distrugem sau să le lăsam să putrezească  şi să provoace efecte nedorite asupra mediului, culturii , adesea implicand şi costuri sociale şi economice.

"Nu ar fi mai bine să cheltuim banii pentru crearea unor noi locuri de muncă?"

Moştenirea istorica contribuie în mod semnificativ la prosperitatea economică. Acesta generează valoare prin atragerea de investiţii. Beneficiile economice ale turismului sunt, de asemenea, strâns legate de mediul istoric. De exemplu, site-urile de patrimoniu din Flandra atrag un mare număr de turişti din întreaga lume, care aduc o contribuţie importantă la economia flamanda. Proiectele legate de Patrimoniu pot genera, de asemenea, locuri de muncă şi pot juca un rol important în menţinerea tehnicilor tradiţionale, care pot fi apoi comercializate.

"Să fiu sincer, eu sunt mai interesat de conservarea mediului natural"

Investigarea patrimoniului nostru poate contribui semnificativ la înţelegerea schimbărilor de mediu şi a impactului pe care activităţile noastre le-au avut asupra resurselor naturale. Astfel de cunoştinţe pot ajuta persoanele şi guvernele să ia decizii mai bune cu privire la modul de a gestiona mediul natural în viitor. În plus, site-urile istorice, cum ar fi castelele ofera deseori gazduire  pentru floră si faună.

"Care este tema din acest an?"

Este Ziua Patrimoniului: FALS? , care ne provoacă să analizam ceea ce este autentic şi ceea ce este fals. Cum putem detecta un fals? Este o imitaţie perfectă a unui tablou o operă de artă? Când este permisă marmura falsă? Ce zici , o trompe l'oeil  este o  pictură  murală? Ce crezi despre manipularea digitală a imaginilor?

 Ziua Patrimoniului: FALS? va încerca să abordeze aceste teme şi multe alte probleme în mod practic.

"Cum ar fi ...?"

La Muzeul Diamantelor din Anvers îţi poti aduce propriile diamante pentru a afla dacă acestea sunt reale sau false. În Tongeren puteţi afla cum să distingi un obiect antic veritabil de o replică, în timp ce la  Design Museum din Gent puteţi descoperi cum falsurile sunt o afacere de succes în lumea modei. În Bruges puteţi afla cât de medieval este oraşul de fapt şi care legende nu sunt deloc de ceea ce par. Sunt planificate peste 600 de evenimente separate, şi sunt aşteptaţi să participe peste 200.000 de vizitatori.

"200000! Nu vreau să-mi petreac toată ziua în trafic! "

Profita de oferta specială pusa la dispoziţia ta de De Lijn. De Ziua Patrimoniului , pentru € 2,50,  puteţi călători oriunde cu autobuzul sau  cu tramvaiul, direct,  din peste 400 de locaţii. Preţuri reduse la bilete se gasesc şi la rutele  metroului din Bruxelles sau la cele ale  trenurilor căilor ferate belgiene.

"Copiii mei nu vor dori să se plimbe în jurul clădirilor ingrămădite"

Atunci poţi alege una dintre multele activităţi destinate copiilor. Acestea includ vânătoarea de comori, jocuri, sesiuni de gatit, de arte şi meserii medievale, teatru şi jongleri.

"Hmm, bine ... Cât costă?"

Toate cele 600 + activităţi susţinute de Ziua Patrimoniului sunt gratuite.

Ziua Patrimoniului: FAKE?

25 aprilie, 10.00-18.00

De-a lungul  Flandrei şi Bruxelles-ului

www.erfgoeddag.be


Falsificatorul maestru?

Institutul Regal pentru Patrimoniu Cultural din Bruxelles prezintă studiul sau asupra a două tablouri realizate de maestrul în arta restaurării şi falsificării , Jef der Veken Van.

 "Doar judecători",  al fratilor Van Eyck's , "Adoratia Mielului mistic"  şi Maria Magdalena din colecţia Renders ( Rogier van der Weyden).

O vizită la atelierul de restaurare de  picturi, la serviciul de imagistica  ştiinţific (cu infraroşu şi cu aparate de raze X) şi la  laboratorul de analiză al  vopselelor,  ofera o privire din spatele scenei a artei falsificării şi a demascării acesteia. Această poveste intrigantă a restaurărilor greu de imaginat, a craquelures-urilor false şi inscripţiilor ascunse , dezvăluie cele mai întunecate şi ascunse feţe ale unuia dintre cei mai buni maeştrii ai imitaţiei artei primitive flamande.

 Realizează-ţi traseul


În acest an Ziua Patrimoniului coloborează strâns cu compania  flamandă RouteYou, care este specializată în crearea de rute pentru hărţi şi sisteme de navigaţie GPS folosite de turişti, excursionişti şi biciclişti. RouteYou a creat aproximativ 20 de trasee cu bicicleta şi mersul pe jos în toată Flandra, care ating diverse activităţi din cadrul acestui eveniment. Ai posibilitatea să imprimii traseul sau să-l descărci în dispozitivul tau GPS.

www.RouteYou.com / erfgoeddag


autor

Denzil Walton

 Flanders Today

 

 Cu ocazia Zilei Patrimoniului, ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna prezinta  Vlad Tepes - Dracula, între legenda si realitate

http://www.rombel.com/evenimente/53691-ziua-patrimoniului-vlad-tepes-dracula-intre-legenda-si-realitate.html


Comentarii

Afiseaza / Ascunde formularul pentru comentarii
 
        
Februarie 2012
Lu Ma Mi Jo Vi Du

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

Vremea la Brussels
Vremea la Bruselles   -5°C
-7°C / -3°C

Vremea la Bucuresti
Vremea la Bucuresti   -3°C
-4°C / 2°C

Curs Valutar
RON - EUR 4.3467
RON - USD 3.2988

Utilizatori

We have 144 guests and 2 members online

Statistici

Membri : 11822
Conţinut : 2025
Număr afişări conţinut : 1374912