Comunicat de presă Proiectul vine să umple un gol creat în ultimii ani în spaţiul muzical autohton, datorită faptului că mulţi instrumentişti au preferat să abordeze un repertoriu sută la sută standard de jazz. O perioadă mare de timp, muzicienii de jazz nu au mai adus ceva nou în repertoriul original românesc de jazz. Aceast quartet format din muzicieni foarte valoroşi ai muzicii de jazz, îşi propune să promoveze o parte din compoziţiile foarte valoarse ale unor compozitori români, precum Mircea Tiberian, Lucian Ban, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Cristian Soleanu sau Petrică Andrei.
Cel mai râvnit parametru atunci cînd este vorba despre o echipă instrumentală, acela întruchipat în jazz prin termenul interplay (altfel spus, „interacţiunea liberă a ideilor muzicale”), a decis colaborarea organică între cei patru virtuozi, cu atât mai mult cu cât discursul muzical va apărea marcat adesea de o velocitate redutabilă, în piesele ce formează repertoriul abordat. Alte două atu-uri ale acestor piese sânt, pe de o parte un echilibru de tip clasic manifestat multiplu, în arhitectonica pieselor, în dinamica nuanţelor, în plasticitatea şi diversitatea limbajului sonor, iar pe de altă parte accentuata claritate, accesibilitatea şi firescul expresiei care fac ca mesajul muzicienilor să fie foarte bine primit.
“Ne bucurăm mult că avem ocazia să prezentăm aceste piese care se bucură de aprecierea publicului românesc şi în vestul Europei” ... declara Vlad Popescu într-un interviu acordat unei publicaţii de specialitate. Fiecare muzician ce constituie acest quartet reprezintă o personalitate puternică a şcenei muzicale de jazz din România, aducând de fiecare dată elemente noi din punct de vedere stilistic. Multiplii laureaţi ai unor concursuri şi festivaluri de jazz din ţară şi străinătate, cei patru surprind de fiecare dată atât prin virtuozitate, cât şi prin melodicitatea expresiilor muzicale specifice genului abordat.
Puteţi urmări o înregistrare cu Petrică Andrei (pian) şi Vlad Popescu (percuţie) în concert, la Festivalului de Jazz de la Bucureşti din anul 2004 aici
Informaţii suplimentare despre acest concert, găsiţi pe site-urile www.crib.mae.ro şi www.themusicvillage.com sau la nr.de tel +32.2.344.41.45 (Carmen Ducaru- Centrul Român de Informare de la Bruxelles)












Comentarii