Duminică (29 Septembrie ) am urcat la Roşia Montană. Aveam o grămadă de motive să mă duc. Voiam să văd cu ochii mei cum oamenii aceia falnici îşi duc “blestemul” locului (sau “norocul”, depinde cu cine discuţi), de a sta pe un munte cu aur. Voiam să stau de vorba cu roşieni, să-i aud , să simt pulsul locului. Recunosc că m-a tras şi dorul de Apusenii mei dragi, pe care-i hoinăream pe vremuri. Acolo, la Roşia, ajunge să tragi aer tare în piept, închizi ochii şi te întorci în anii studenţiei, simţi mirosul focului de tabăra, şi parcă auzi glasul prietenilor pe la corturi.

N-am planificat nimic din timp, aşa că, de dimineaţă am intrat pe Facebook, am trimis mesaj prietenilor că plec, am scris în fugă telefoanele a două ONG-uri, am sunat şi , neaşteptat, mi-au răspuns doi oameni (Sorin Jurcă şi Eugen David) care, cu dulcele grai ardelenesc, mi-au spus: “no hai încoace”…şi dus am fost, spre disperarea părinţilor, speriaţi probabil de imaginile de la TV cu ziarişti fugăriţi de mineri.

Nu-mi plac vizitele “pregătite” când lumea se gândeşte dinainte ce să-ţi spună, prefer să dau buzna şi să iau lucrurile aşa cum sunt. Am avut noroc să mă întâlnesc cu mulţi oameni în câteva ore, a fost o experienţă de neuitat. Plăcută, veselă, însă şi tristă pe alocuri . După o ora şi jumătate de drum frumos de munte, am ajuns în centrul satului unde m-a întâmpinat Sorin Jurcă, de la "Fundaţia Culturală Roşia Montană". Un om prietenos şi deschis la suflet, care are un mic magazin alimentar în sat. Roşian din tată-n fiu, nu vrea să plece din satul lui natal pentru tot aurul din lume şi lupta din ’97 pentru asta. L-am întrebat dacă putem povestii despre Roşia Montană, dacă doreşte să facem un interviu pentru RomBel şi românii din Belgia. A acceptat imediat cu drag să-l înregistrez, chiar s-a bucurat, şi ne-am şi pus pe treabă. Cum n-am avut întrebări pregătite am improvizat, discuţia curgea de la sine. Aşa au trecut mai bine de 40 minute. O să vi-l redau îndată ce-l transcriu.

Ne-am dus apoi la Eugen David, icoana “rezistenţei” din Rosia Montana. N-am putut ajunge până la el cu maşina,  drumul e mai rău, aşa că 100 m i-am făcut pe jos. Acolo am găsit un colţ de rai. Pe Eugen l-am prins la treabă prin gospodărie, meşterea ceva în  şură, nu stă locului cum nu stă apa. Avea câţiva turişti cazaţi în pensiunea sa, iar prin iarba din curte şi grădină răsăreau mai multe sculpturi. Printre copaci se vedea în zare cariera actuală, şi un munte care ar urma să fie ras de pe faţă pământului dacă s-ar face proiectul aurifer. Şi-ar dori o viaţă simplă, însă, de când cu mina de aur, i s-a dus liniştea. Conduce asociaţia "Alburnus Maior", este un om simplu la port, cu suflet nobil, un om inteligent şi hotărât. Exact opusul multor politicieni. Probabil de aceea nici nu-l plac prea mulţi. E o plăcere să-l asculţi, cât de clar, simplu şi limpede spune lucrurilor pe nume. Deschis şi fără “perdea”, mi-a acordat şi el un interviu de o jumate de oră. Dacă aveţi ocazia, merită să-l cunoaşteţi.

M-am dus apoi să văd tabăra “pro” proiect. N-am ştiut de unde să încep, aşa că m-am dus la muzeu, unde o angajată RMGC mi-a explicat foarte amabil că nu poate să mă ajute cu nimic în lipsa purtătorului de cuvânt al companiei. Aş fi vorbit şi cu el dar duminica nu era acolo , aşa că m-a trimis pe stradă, pentru că tocmai se întâmpla ceva acolo, un soi de manifestaţie de duminică a minerilor ‘pro’ proiect. M-am băgat direct între ei, erau vreo 10-15 mineri, le-am spus cine sunt şi că vreau să iau un interviu cuiva care este “pentru” proiect. Am dat din păcate de acelaşi embargou: că ei nu pot vorbi cu presa, că doar purtătorul de cuvânt al firmei poate. Le-am spus să-mi recomande pe cineva care nu e angajat şi poate vorbi liber, însă n-am ajuns nicăieri. Ok, le-am spus că nu înregistrez nimic, n-am făcut poze şi n-am luat nici nume. Am discutat cu ei cam o oră, civilizat, despre ei şi situaţia lor, informal. Concluzii? Oamenii sunt îngrijoraţi de viitor. Mi-au spus că nu-s “însuraţi” cu RMGC, ar lucra şi altceva sau pentru altcineva, doar să aibă siguranţa zilei de mâine pentru ei şi familiile lor. Am regăsit o parte din “refrenele” unor televiziuni părtinitoare (gen "Soros plăteşte tinerii să iasă în stradă") dar şi lucruri reale (oamenii au salarii bune, un loc de muncă şi vor să-l păstreze). Pentru ei nevoile primare primează, au copii de crescut, iar aspectele ecologice trec pe plan secundar. Am venit însă mai liniştit sufleteşte de la întâlnirea cu ei, sunt (cei cu care am vorbit eu) oameni cumsecade pe dinautru, nu mi-au părut a fi minerii anilor ’90, am conversat civilizat – asta până când o doamnă a început să ridice vocea - poate un pic deranjată că nu-i aprobam ideile. Mi-am luat la revedere şi m-am dus, începuseră şi ei să se împrăştie.

Mă întorc la magazin să-mi iau la revedere când aflu că era ziua soţiei lui Sorin şi nu am putut refuz câteva felii de tort bun de-ţi lingeai degetele. Îi transmit şi pe această cale "La mulţi Ani" şi mulţumiri pentru primirea caldă. În magazin intră multă lume ( şi "pro" şi "contra" ) şi, la un moment dat, intră şi primarul, Furdui Eugen. N-am stat mult pe gânduri şi m-am dus la el să-i spun cine sunt şi ce vreau, şi , spre surprinderea mea, a fost de acord să-mi răspundă la câteva întrebări şi să le înregistrez, şi , uite aşa, a mai ieşit un interviu de 40 min. O să revin şi cu el după ce-l transcriu la Bruxelles. Va pot spune însă că, deşi este dintre cei care susţin proiectul aurifer, încearcă să fie echidistant , să asculte ambele părţi, iar ca primar e în relaţi bune cu toţi opozanţii din comună. A făcut lucruri bune în comună (care pe lângă Roşia Montana mai are alte 12 sate) şi , cel puţin mie, mi-a dat impresia unui primar bun. Chiar Sorin mi-a confirmat asta , însă e clar că pe proiectul RMGC au păreri divergente, pe care însă şi le respectă reciproc, şi le discută deschis cu calm şi logică.

Cu gustul dulce de la prăjitură şi de la discuţiile cu aceşti oameni faini, am plecat spre Alba Iulia. Am fost la Roşia Montană, şi am venit mai bogat, nu cu aurul din munţi, ci cu aurul din vorbele şi emoţiile acestor oameni. Pentru mine, ei sunt adevărată bogăţie a acelor meleaguri, nu fierul galben şi rece din pământ.


Dorin

www.rombel.com