Într-o curte mică, umbrită de o viță de vie agățată pe araci, o întâlnesc pe Andreea, de 11 ani.

Fata e  în clasa a V-a la școala nr. 1 din Focuri, județul Iași. Față angelică, păr blond, ochi albaștri. De când mă vede,  mă îmbrățișează cu atâta căldură, de parcă m-ar cunoaște de când lumea. E clar, îi place să dăruiască.  Locuiește cu bunica, verișorul și unchiul ei într-o casă la fel de mică precum curtea în care ne-am întâlnit.

“Când mi-e dor de mami, o sun …sau plâng” – îmi spune Andreea și chiar începe să plângă cu suspine, pe scările treptei de la prispa pe care stăm de vorbă. “Anul trecut, de sărbători “– îmi spune bunica – “eram cu toții acasă, am băut șampanie, Andreea fusese cu uratul și, dintr-o dată, am văzut-o că plânge. <Mă, Andreea! >– i-am zis – <ce e cu tine?> < Mi-e dor de mama> – îmi spune.

Eram acolo cu toții, toți părinții erau lângă copiii lor …<Era bine să fie și mama cu mine> – zice. Iar zilele trecute, au venit acasă mai multe mame plecate în străinătate, că li se terminase contractul, și ea le-a văzut, că era la poartă… le-a văzut cu bagajele, cum s-au pupat pe stradă cu familia … și iar i-au dat lacrimile. Ce e, mamă? Ce e cu tine? …. <Dar de ce mama lui Bianca a venit și mama mea nu?> Și am luat-o și eu cum m-am priceput. I-am explicat că la mama lu Bianca i s-a terminat contractul. Tu zici că…să vină mama. Vine, dar de unde bani? E greu și fără mama, dar și fără bani!

“Cine e acela tatăl meu? Eu nu-l cunosc pe tatăl meu!”– așa a zis într-o bună zi Alexandru, un băiețel simpatic, de 7 ani, din satul Focuri, județul Iași. Și a surprins-o pe bunica lui. „Cum adică, măi, nu știi cine e taică-tu? Du-te și dă drumul la internet să vezi cine e taică-tu!”

Alexandru avea 2 ani, când tatăl lui a plecat la muncă, în Italia. Curând, a plecat și mama. Numai că mama a venit de câteva ori pe acasă, așa că o știe cât de cât. Dar de tata ... nu își amintește mai deloc. Vorbesc pe internet și la telefon. Dar ... nu-l știe, așa cum o știe pe bunica și pe cei 4 frați ai lui. De obicei, nu se plânge. Merge la școală, se joacă, face năzbâtii, ca orice copil. Dar, în ziua aceea, a căzut el pe gânduri și a întrebat-o pe bunica, la fel ca un om mare: „Cine e acela tatăl meu?

Eu nu-l cunosc pe tatăl meu!” “ E, cum nu-l cunoști?!” – spune bunica. “Ieri ai vorbit la internet cu el!”

- Cum era mama când ai văzut-o ultima dată?

- Nu știu ….


Băiatul se afla prin vecini, la joacă, undeva în satul Focuri, din județul Iași.  Fără să stea pe gânduri, bunica se duce după el. Ține de mână un băiat de 10 ani, cu ochii verzi și cu zâmbetul pe buze. Casa din pământ în care intrăm are 3 camere curate, pentru că bunica ține toată gospodăria. “Atât cât oi putea! Pe ăsta micu l-am crescut de la 8 luni!

Taică-su a murit, maică-sa s-a recăsătorit, are alt copil și … pe dânsul l-a cam uitat. Nu mai vine pe la el! Eu am crescut 7 copii și 6 nepoți. Din puținul meu. Iaca-șa! Cu alocația și oleacă de pensie, am mai muncit cu ziua … E mai bine de un an de când maică-sa n-a dat nici un semn! Nici nu întreabă de maică-sa, că are băiatul 10 ani și mamă-sa nu a dormit cu el o noapte! Niciodată! “

- Ți-e dor de mama? – îl întreb.

- Da.

- Când ți-e dor de mama?

- Nu știu…

- Ce i-ai spune mamei dacă ar veni?

- Nu știu …

- Cum era mama ultima dată când ai văzut-o?

- Nu știu …

Sabina nu implinise inca 13 ani si se gandea sa renunte la scoala. Nu-i mai vedea rostul si-apoi avea destula treaba in gospodarie. Nici nu stie cand a devenit a doua mama pentru cei 5 frati mai mici. Sa faca mancare, curatenia, sa schimbe scutece sau sa legene a invatat de nevoie. Cine s-o faca daca mama era plecata mereu la munca prin sat iar tatal lipsea cu lunile de acasa ?

Pe Andrei din Bacau l-am gasit ghemuit intr-un colt, murdar si flamand. Luase bataie pentru ca inca se mai scapa pe el, desi are 6 ani. De mers la scoala nici nu se pune problema. « N-are acte doamna ! » ne lamureste tatal care nu se poate dezlipi nicio clipa de langa sticla cu tarie…

Elena si Maria locuiesc aproape de Pascani, intr-un sat izolat. Ca sa ajunga la scoala fac naveta 15 km cu trenul dar si pe jos prin noroi, o buna bucata din drum. Se trezesc in fiecare dimineata cu noaptea in cap si se intorc acasa tarziu dupa amiaza, obosite, flamande si uneori bolnave. Se gandesc sa renunte de tot, la ce bun atata osteneala ?

Mirela si Alina sunt premiante dar traiesc intr-o saracie lucie. « Uneori am plecat de acasa fara sosete, alteori am mers pe rand la scoala ca nu mai aveam incaltari. Rechizitele le impartim cum putem. Pana acum ne-am descurcat dar nu stim cat om mai putea »…

Reprezentantii Serviciului public de asistenta sociala vor face verificari periodice la domiciliul copiilor cu parintii plecati la munca in strainatate, se arata intr-un proiect de act normativ adoptat miercuri 19 august 2015 de Guvernul Romaniei. Acestia vor controla atat performantele scolare si sanatatea copiilor, cat si anturajul acestora. Daca se vor constata probleme, autoritatile vor cere ajutor de la medicul de familie, invatator/diriginte sau de la un psiholog.


In acest sens, reprezentantii Serviciului public de asistenta sociala vor face vizite la domiciliul copiilor care au ambii parinti plecati si la cei cu parintele unic sustinator plecat. In principal, acestia vor verifica daca parintii aflati in strainatate au desemnat o ruda care sa se ocupe de intretinerea copilului si daca aceasta indeplineste conditiile necesare impuse de lege. De asemenea, autoritatile vor face vizite la domiciliul copiilor care au un singur parinte plecat si la copiii care revin in tara dupa cel putin 12 luni petrecute peste granite.

Daca se va constata ca nicio ruda n-a fost desemnata de instanta pentru a avea grija de copii, persoana care se ocupa de acest lucru va fi informata ca acela care ia un copil pentru a-l ingriji sau proteja temporar, pana la stabilirea unei masuri de protectie in conditiile legii, are obligatia de a-l intretine si, in termen de 48 de ore, de a anunta autoritatea administratiei publice locale in a carei raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul, asa cum prevede Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.


Românie, ţară a mea. Va veni o vreme când vei înţelege, dureros şi tardiv, că marile tale probleme nu sunt Codul Fiscal/ pensionarii/ ungurii/ ţiganii/ DNA/ Băsescu/ PSD/ PNL/ patronii/ profesorii/ preţurile în hypermarketuri/ cursul euro/ Schengen/ autostrăzile. Marea ta problemă, singura care contează cu adevărat, o reprezintă oamenii ăştia goniţi de sărăcie peste hotare, să producă valori pentru alte ţări, în timp ce aici li se sfărâmă familiile de dor. Românii alungaţi din ţară, ai căror copii vor fi doar “de origine română” şi ai căror nepoţi nu vor mai fi români. Bătrânii care mor singuri, uscaţi de plâns după fiii emigranţi. Copiii care cresc fără părinţi, adunând revoltă în suflete. Oamenii sunt cea mai preţioasă resursă a unei ţări iar tu, Românie, ai risipit cu inconştienţă această resursă. Pată neagră pe istoria ta vor fi anii ăştia pe care-i trăim acum. Fă ceva pentru a nu-ţi mai goni cetăţenii, Românie, căci vei dispărea şi tu o dată cu ei.