Multe zboruri sunt anulate în Grecia şi Franţa, în urma unor greve ale piloţilor sau controlorilor de trafic aerian. Şi România este afectată. La Paris, un protest al controlorilor de trafic aerian a perturbat traficul aerian astăzi, provocând întârzieri şi anulări de zboruri. Sute de pasageri au fost afectaţi şi blocaţi în aeroporturi. Autorităţile le recomandă tuturor celor care au bilete cumpărate să sune la companie pentru a vedea dacă sunt respectate orarele de zbor.
Patru sindicate ale aviaţiei civile au intrat în grevă până sâmbătă, protestând faţă de proiectul guvernului de a realiza fuziunea controlului aerian cu Germania, Elveţia şi Benelux. Sindicatele se tem că astfel va fi dizolvată Direcţia generală a aviaţiei civile din Franţa.
"Vrem ca Direcţia să rămână o entitate unică. Vrem să discutăm despre un sistem intensificat de cooperare, dar nu despre un organism internaţional", a spus un sindicalist.
Efecte prin vecini
Greva din Franţa afectează şi multe curse din Belgia şi din Elveţia, unde câteva zboruri au fost anulate astăzi.
Şi în Grecia, controlorii de trafic aerian sunt în grevă, ceea ce a dus la anularea zborurilor dintre Sofia şi Atena. Protestul vine ca urmare a anunţului guvernului de a limita cheltuielile bugetare, care a stânit un val de greve în sectorul public.
Principale companii aeriene greceşti "Olympic Air" şi "Aegean Airlines" au anunţat anularea, mâine, a tuturor zborurilor lor. Toate aeroporturile vor fi de asemenea închise.
Pe vechiul continent mai multe companii aeriene sunt decise să intre în grevă. Cel mai mare operator din Germania, Lufthansa, a provocat, ieri, perturbări uriaşe pe aeroporturile germane, mai ales la Frankfurt. Astăzi, piloţii au reluat negocierilor cu compania, suspendând protestul până pe 8 martie. De asemenea, personalul British Airways a decis, ieri, să pornească o grevă, după ce compania a anunţat desfiinţarea unor posturi.
15 zboruri anulate în România
Pe parcursul protestului Lufthansa, 15 zboruri din şi către România ar putea fi anulate.
"În următoarele zile vor fi mai puţine zboruri anulate, astfel că până la sfârşitul perioadei de grevă vom ajunge la circa 15 curse anulate din România. Cu toate acestea, este dificil să facem estimări pentru perioada următoare pentru că sunt diferiţi factori care ne pot influenţa planurile actuale şi pot contribui la schimbări", a declarat pentru Mediafax un purtător de cuvânt al companiei aeriene.
Greva sindicatului piloţilor germani Cockpit a fost anunţată pentru perioada 22-25 februarie, însă luni piloţii au anunţat că şi-au suspendat protestele până pe 8 martie, la miezul nopţii.
sursa: AFP












Comentarii