Banner

  • Mărește dimensiunea fontului
  • Dimensiunea fontului normală
  • Micește dimensiunea fontului

Consiliul Europei cere opinia Comisiei de la Veneţia despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu

Email Imprimare PDF

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se declară îngrijorat de recentele evoluţii din România, în special de cele legate de suspendarea preşedintelui, şi a cerut Comsiei de la Veneţia să analizeze dacă aceste acţiuni sunt compatibile cu statul de drept şi cu democraţia.  "Sunt foarte îngrijorat de recentele evoluţii din România, mai ales de acţiunile Guvernului şi Parlamentului în legătură cu instituţii democratice. Am cerut o opinie Comisiei pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia, n. r.) din care România face parte, cu privire la compatibilitatea acestor măsuri cu principiile democratice şi cu statul de drept", afirmă Jagland. Comisia pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, cunoscută drept Comisia de la Veneţia, este un grup de experţi constituţionali care examinează modul în care ţările membre ale Consiliului Europei respectă standardele democratice. sursa: zf.ro

Comentarii

Afiseaza / Ascunde formularul pentru comentarii
 
        
Banner
Banner
Mai 2013
Lu Ma Mi Jo Vi Du

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

Vremea la Brussels
Vremea la Bruselles   4°C
3°C / 9°C

Vremea la Bucuresti
Vremea la Bucuresti   12°C
11°C / 26°C

Curs Valutar
RON - EUR 4.3625
RON - USD 3.3651

Utilizatori

We have 39 guests and 1 member online

Statistici

Membri : 10710
Conţinut : 2595
Număr afişări conţinut : 2480987