Pentru început, de la data de 19 octombrie 2012, s-a desfăşurat un program pilot timp de o săptămână, în trenurile IC 573 Bucureşti Nord – Galaţi şi IC 572 Galaţi – Bucureşti Nord, urmând ca acesta să fie extins şi în celelalte trenuri InterCity, în funcţie de feedback-ul călătorilor.
Printre titlurile cărţilor pe care pasagerii le vor putea găsi aşezate pe măsuţele din vagoanele de tren, se vor număra titluri precum: “Cel mai iubit dintre pământeni” – Marin Preda, „Codul bunelor maniere” – Nadine de Rothschild, „Hotii de frumuseţe” – Pascal Bruckner, „India picantă”– Patrichi Adelina, „Incă o zi infectă” – Pierre Enckell.
„..cărţile vor fi mai aproape de oameni. Locul acestor prieteni tăcuţi nu este în biblioteci sau doar în târguri, ci în oraş - în mijlocul oamenilor. O carte, lasată pe băncile din mijloacele de transport în comun pentru oricine vrea să evadeze într-o lume imaginară, poate transforma un timp pierdut în bucurie pentru minte şi suflet.” - BookLand
“Acest parteneriat reprezintă un serviciu colateral pentru CFR Călători, ce va aduce plus valoare transportului cu trenul.”, a declarat Ştefan Roşeanu – Directorul general al CFR Călători.
===============
Despre Societatea de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători” S.A.:
CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. Prin natura sa reprezintă un sector strategic de interes naţional contribuind la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, cu atuuri de necontestat: gradul cel mai înalt de siguranţă şi gradul cel mai scăzut de poluare.
Politica pe care managementul companiei o promovează şi o susţine este asigurarea unor servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul accesibilității pentru toate categoriile de cetățeni.
Despre BookLand:
Libraria online
www.book-land.ro este libraria online care rasplateste cititorii cu varii surprize pentru fiecare achizitie facuta. In plus, prezinta un filtru de cautare ajustabil dupa criteriul editurii/producatorului, autorului/artistului, pretului si genului din care titlul face parte. Este libraria virtuala user friendly care se ambitioneaza sa intuiasca preferinte de lectura/muzica/fim si sa le sustina prin oferte de pret intocmai cu ale producatorului.
Caravana BookLand
Este cel mai inedit targ de carte, muzica, film si jocuri, aflat la a doua editie, prezent in 39 de orase din tara timp de 10 luni. Cea mai de amploare initiativa culturala a reusit coborarea cartii din turnul de fildes in aglomeratele mall-uri. Moto: „BookLand vine acolo unde oamenii sunt deja. Nu-i cheama, ci ii urmeaza!”. Conceptul BookLand este unul inovator atat prin formatul targului, cat si prin serviciile integrate puse la dispozitia editurilor (logistica, vanzare, promovare).
cfrcalatori.ro














Comentarii